ACASĂ     INFO     PROGRAM     ÎNREGISTRARE     COMITETE     REZUMATE     LECTORI     PARTENERI     CONTACT


Stimați colegi, dragi prieteni,

Avem deosebita plăcere să vă invităm la Prima Ediție a Conferinței SIGMA Network, care va avea loc în perioada 19–21 noiembrie 2026, la Craiova.

Evenimentul va reuni specialiști de prestigiu din domeniile anestezie, terapie intensivă, obstetrică și ginecologie, oferind un cadru modern pentru prezentarea celor mai bune practici în colaborarea ATI–Ob-Gin, descoperiri recente, tehnologii de vârf și schimburi științifice la nivel înalt. Programul științific va include sesiuni plenare, cursuri hands-on și dezbateri interactive, desfășurate într-un spirit de colaborare și învățare continuă.

Această primă ediție reprezintă expresia unei comunități profesionale orientate către pacienți, cercetare și educație, având ca obiectiv abordarea unor perspective actuale, a unor practici moderne și soluții inovatoare dedicate îmbunătățirii actului medical. Participarea dumneavoastră la conferință nu doar că va îmbogăți cunoștințele profesionale într-un domeniu complex și sensibil, precum cel al urgențelor obstetricale, ci va oferi și o ocazie valoroasă de conectare interdisciplinară, într-un spirit de colegialitate și prietenie.

Vă așteptăm cu drag la Craiova, un oraș cu o bogată tradiție academică și un farmec aparte, mai ales în perioada Târgului de Crăciun, pentru a lua parte la această întâlnire profesională de referință, unde schimbul de idei este la fel de valoros precum intervențiile lectorilor de prestigiu.

Cu sinceră apreciere și prietenie,


Conf. Dr. Marius Novac

Conf. Dr. Alice Drăgoescu

Șl. Dr. Maria Stoica


Prof. Dr. Ștefania Tudorache

Prof. Dr. Dominic Iliescu

Conf. Dr. Lorena Dijmarescu



Highlights

Workshopuri pre-conferință

Sesiune dedicată asistenților medicali

Sesiuni plenare, paneluri de discuții, Q&A

Sesiune specială pentru rezidenți

Prezentări poster


EVENIMENTUL VA ÎNCEPE ÎN:





ÎNREGISTRARE

Prentru mai multe detalii despre înregistrare și taxele de participare apăsați butonul de mai jos.

REZUMATE

Pentru mai multe informații legate de E-POSTER și trimiterea rezumatului apăsați butonul de mai jos.


ORGANIZATOR LOGISTIC:

PROevents INTERNATIONAL

PROGRAM, SPEAKERS AND PARTNERS
Olesia Matroș +40 751 899 456
olesia.matros@pproevents.com


REGISTRATION AND ACCOMMODATIONS
Alexandra Boldeanu
+40 770 795 041
alexandra.boldeanu@pproevents.com


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE

Click aici / Click here



© Copyright PROEVENTS INTERNATIONAL SRL 2026