CE ESTE NVU?


NVU este New Vision Ultrasound. Este, așa cum spune și denumirea noastră, o viziune nouă asupra ultrasonografiei, mai ales cea obstetricală și ginecologică. Să nu se înțeleagă de aici ca NVU este o reinventare a ecografiei în domeniu, nu, ultrasonografia modernă, precum și cea clasica au destule repere și modele pentru a putea fi înțelese și învățate așa cum au fost descrise de-a lungul timpului. 

Ideea de a învăța și pe alții ultrasonografie și, mai departe, medicina materno-fetală, a venit mai mult din dorința de schimbare. Schimbarea felului cum, în Romania cel puțin, se țineau cursurile în domeniu. Schimbarea a venit la cererea cursanților, cei care, prin răspunsurile lor, ne-au ghidat pașii pentru a înțelege mai bine ce înseamnă învățarea noțiunilor de ultrasonografie și cum să facem acest process cât mai ușor și mai atractiv pentru participant. Aceasta a fost, de fapt, marea diferență între noi, NVU, și celelalte școli de ultrasonografie. 

Accentul pe partea practică, accentual pe tehnica ecografică, au fost principalele atuuri ale acestei școli de ecografie, înființată acum 7 ani și care, ne place să credem asta, a schimbat definitiv modul în care în țara noastră se țin astăzi cursurile de specializare în acest domeniu. 

Am incercat în decursul acestor ani să mă pregătesc cât mai bine, să particip la cât mai multe cursuri de profil, am ascultat și am observat, am învățat din greșeli și cred că am reușit în cele din urma. Faptul că în Constanța, de șapte ani, avem constant prezența unor experți mondiali în domeniu, care, alături de specialiști din România, susțin lucrări în cadrul cursurilor organizate de noi, îmi întărește idea că ceea ce am făcut, am făcut bine. 

Sper din tot sufletul ca această școală de ecografie, bazată parțial și pe experiența acumulată în cei 18 ani petrecuți la catedra de Obstetrică Ginecologie din cadrul Facultății de Medicină Constanța, să crească an de an și, de ce nu, să devină un forum științific, unde cât mai mulți pasionați de medicina materno-fetală din țara noastră să se alăture echipei noastre. 

Vă așteptăm cu drag la cursurile NVU și ne dorim un an bun și niște cursuri pe măsura. 

Dr. Răzvan Stanca
Medic primar Obstetrică Ginecologie
Consultant în Medicina Materno Fetală




ORGANIZATOR LOGISTIC:

PROevents & Conferences

Diana COBZAC +40 755 123 448
diana.cobzac@palomatours.com

PROGRAM

Luni-Vineri
9:00 - 18:00


© Copyright PRO EVENTS & CONFERENCE SRL 2025